Om fiind – conversatie cu unicul Creator

Om fiind, materie si trup ce isi datoreaza existenta pamantului si realitatii sub care am luat forma, te sfarami in mici sfere, molecule ce formeaza completul a tot ceea ce esti ca om. Caci nu doar trupul te face om, ci impletirea acestei trinitati ce preexista in tine, prin suflet, minte si trup. O piramida de puteri si forte ce adesea isi schimba polii doar pentru a zgudui omul, doar pentru a-i arata plaja posibilitatilor infinite de existenta.

Om fiind, uneori tot ceea ce traiesc si simt, inteleg in sfere de existenta indepartate de lumesc, peste trup si materie, trec prin filtrele lumesti spre a diagnostica lipsa unei patologii, caci asta cere materia de care inca sunt legata. Inaltarea spirituala este o lupta continua, in chiar supremul dar pe care sufletul si l-a format singur.

Om fiind, in anii precedenti deschiderii cerurilor mele, aceste spatii si existente ce aveau sa se arate in toata structura lor, ingenunchea mintea mea sub presiunea unei existente pe care nu o intelegeam, in care nu ma recunosteam. In acele momente primeam raspunsurile mele in vise si vedenii ce castigau timp uman pentru un trup si o minte ce inca nu pasise timpul fagaduit a i se deschide cerurile. Prezentele sfinte, fapturi de lumina, lumi ce acum pasesc des, atunci imi apareau in nucleul visurilor lumesti. Tronul Tatalui, in fata caruia deveneam faptura inocenta de lumesc, un copil sfios in fata Celui ce Totul a creat, mi-a aparut spre a ma asculta si pentru a ma intelepti. Un tron invaluit in nouri albi, la capatul unor trepte pe care nimic nu exista, ce se inalta cu mult deasupra unei staturi umane. Asezat in el o structura umanoida, imbracat in aceeasi nori albi si plini de stralucire ce ii invaluiau scaunul divin. Poale, brate si trup ce urcau spre un chip si crestet cufundate intr-o imensitate luminoasa. Un alt cer ce pastra sfintenia suprema departe de ochii mei inca lumesti. Caci nimeni din ce e viu nu poate vedea chipul Creatorului. Intocmai Tata, intocmai Creatorul ma asculta, in timp ce valuri de energie calda imi cuprindea pieptul si mintea ce asistau la acele scene daruite . Atunci nu discerneam, nu cuprindeam calea si menirea, doar puteam intelege protectia ce o simteam in centrul pieptului meu lumesc.

Om fiind, au trecut anii spre a ajunge in acest acum, in care lumescul meu este redus la minimul existentei, caci materia si trupul am inteles ca imi fac de legătura intre pamant si Tata, iar ceea ce trebuie ingrijit si impodobit este spiritul ce da viata trupului ce totusi sunt, un alt dar insa cu o alta menire. Tronului Tatalui l-am mai vazut, insa acum cu multe fapturi in jurul Lui, siruri de suflete ce urcau si coboarau scari, unii intrand prin stanga Tronului, ceilalti iesind din dreapta Tronului. Unii se apropiau de El, ceilalți abia pleacau de la El. Trepte si nori albi, fapturi invesmantate in vesminte lungi intocmai norii, insasi eu, o alta copila ce se afla in sirul situat in stanga Tronului Ceresc, priveam cu minunatie la tot ceea ce imi era aratat. Fericirea experimentata acum știam ca nu este pamanteana. Acum discern totul cateva trepte de constinta mai sus. Totusi minunatia si fericirea sunt intocmai cele simtite de un copil, caci doar in ei exista sfintenia si smerenia sfintilor si fapturilor divine, caci lumescul inca nu le-a transformat lumina, ei inca nu au uitat de unde venim toti.
Astazi, 22.06, Tronul Tatalui mi-a aparut in fata ochilor in timp ce conduceam masina. Armonia sufletului meu a explodat in mii de fragmente de lumina divina. Cascada de simtaminte, emotii, trăiri, recunostiinta si iubire infinita, s-a sparg in hohote de ras si un izvor de lacrimi dulci ce imbaiau trupul, sufletul si mintea. Imaginea aparea si disparea, motorul masinii il simteam sub talpi, soseaua, copacii, cerul insusi asistau precum spectatorii la vartejul energetic ce purtam deasupra si in interiorul meu. Existam, om fiind, pe pamant si in lume, ma deplasam in insasi spațiul pamantean, insa existenta mea se desfasura in paralel in cerurile superioare. Tronul Tatalui aparea ca o confirmare, o imputernicire a ceea ce sadesc de-a lungul unui an lumesc. Mintea imi era asediata de cuvinte precum fiica, lumina, singura, alb, nor, ceruri, pe care gandul meu le aseza in fraze. O conversatie cu Creatorul, in plina cursa umana, in mijlocul unei naturi vii, cu siraguri de lacrimi ce picurau pe scaunul masinii, inunda centrul pieptului meu cu valuri de energie usoara, precum razele soarelui de primavara, o lumina ce simteam cum pătrunde trupul meu, oasele pieptului devenind transparente, inima accepta strangerea unei maini divine ce ii atingea structura ei fizica. Intocmai arde o cometa in contactul ei cu atmosfera, astfel imi simteam propria existenta cuprinsa de o flacara imensa pornita din focul iubirii infinite, caci insusi Cel ce a creat iubirea imi daruia imaginea Tronului Ceresc, imi daruia atingerea razelor Lui, imi daruia cuvintele Lui spre a ma umple de fericirea nemarginita a unei alegeri facute in centrul fiintei mele.
Om fiind, am privit ceasul de la bordul masinii. 11:11 a nascut un hohot de plans si ras, caci am inteles noul inceput in care eram primita de viziunea propriului Tata, propriului Creator.

Usor, usor, dupa ceva mai mult de 10 minute, imaginea s-a ridicat, lacrimile s-au oprit, lumina si-a ascuns existenta perena ochilor mei trupesti. Usor, usor, atingerea a devenit parte din structura mea spirituala.

Nu am descris niciodata aceste trairi. Nicicand nu le-am povestit. Astazi, am simtit sa o fac si sa trimit aceste cuvinte acelor oameni ce mi-au aparut impreuna cu imaginea Tronului Ceresc.
Om fiind, existam in lumea ce ne vegheaza, din toate aceste ceruri ce staruie deasupra noastra.

Om fiind, poti extinde existenta ta prin acea iubire infinita pentru sufletele oamenilor, caci nu trupul trebuie iubit ci sufletul si lumina cu care toti ne infaptuim pe pamant, in aceasta realitate.


Astazi, 5.09, simt a publica aceste randuri spre a ajunge la toti. Caci avem nevoie de farame de lumina, intocmai avem nevoie de stele, caci ele inspira al nostru spirit sa renuntam la teama si limite autoimpuse. Lumina cere Lumina, sufletul cere suflet, o impletire a energiilor transparente ce acompaniaza trupurile noastre la fiecare pas.

Mama si Tata, de s-ar vedea omul ca minunea si frumusetea ce este, nu ar mai accepta nici un gand rau, caci insusi conceptul de rau si urat ar disparea.
Sa fie Lumina. Sa fie Iubire.

M.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s