ascensiune, calea catre sine, introspectie

Existență și Ego

Suntem…zdrobiți în materia noastră, de cunoașterea fragmentată ce coboară deasupra noastră, cu puterea unei cascade formate în înaltul cerurilor. Existăm…fragmentați în scindările oglinzii înțelepciunii ce susține tot adevărul creației noastre.

Ne aflăm în singurătatea unui vârf de piramidă ce nu întrezărește nicio formă umană în orizonturi. Doar ceruri și ceruri, orizonturi și energii, unde și vapori de apă transformați spre a susține viața și existența unei lumi ce își cere dreptul la odihnă și calm.

Existăm în trup precum existăm în spirit și intelect. Însă percepem tot ceea ce nu este trup și formă, manifestare fizică palpabilă pentru simțurile trupești. Și totuși, nu credem. Pentru că ne lăsăm convinși de intelectul instruit printre oameni, că doar ceea ce ne seamănă ca înfățișare poate fi real. Lăsăm mintea să decidă asupra trinității formării noastre. Alegem. Și iar greșim. Deși a greși sau nu sunt doar percepții ce evocă aceeași măsură a aceleași manifestări fizice. Totul este ceea ce este, fără bine și rău, greșit și corect, căci totul se supune Totului, într-un dans amețitor de energii ce guvernează ale noastre vieți și existențe. Iar asta egoului îi displace, căci ego este legat de energiile lumești ce își caută formula supraviețuirii. Și astfel, trage egoul, în a sa căutare, spiritul și sufletul din om spre a avea companie.

Mă întreb…existăm sau suntem?
Unde…aici sau dincolo?

Ne susținem materia prin aerul trupului nostru; sufletul, prin lumina spiritului nostru; intelectul, prin legătura gândului ce se pierde în prea înaltul multivers, peren agățat la un capăt al firului de aur al propriei creații divine, însă existăm concomitent in toate realitățile percepute, fie de trup, minte sau spirit. Suntem astfel, văzute și nevăzute, ceea ce are formă, precum și ceea ce nu are formă.

Existăm?
Suntem?

Să fie Lumină. Să fie Iubire.

M.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s