ascensiune, calea catre sine, iubire, lumina

Lumină și blândețe

Pereți înalți și albi. Tavan schițat din nemărginirea cerurilor înalte. Podea din lemn lacuit, ce alcătuieșe un hol mai lung decât poate fi măsurat cu unelte lumești. În centrul de unde totul începe a se forma, se află un tron înalt, sculptate figuri ce aduc a sacră cunoaștere. În stânga lui, o pernă mare pe materialul căreia se îmbrațișează nuanțe de roșu și galben, susține o form[ de energie durdulie. Pe tron stă așezată o coloană de Lumină alb-gălbuie, ca de soare în înaltul-cerului văzut. Se înalță semeaţă cu mult deasupra figurii durdulii, străpungând tavanul format din energie fluidă.

Clipesc la a lor sclipire. Privesc nedumerită însă las ca liniștea făpturii ce sunt să mă ghideze. Tot ceea ce scena conține rostește adevăruri mereu stăruitoare. Totul își poartă coroana ce le este puterea de formare. Totul este ceea ce este. Mai presus de a omului minte. Mai cuprinzător decât curiosul discernământ al intelectului uman. Totul scenei își poartă stropii de adevăr pentru ca privirea omului, invitat, să culeagă ceea ce îi este menit.

Privind, mintea se golește de lume. Privind, încep să văd cu al meu piept. Privind cu mintea în tăcere, încep să simt. Totul. Spirală peste spirală ce se construiesc prin fiecare punct de creație manifestat în formă. Totul văzut este manifestarea a tot ceea ce nu se vede. Energia nevăzută este prezentă înaintea celei văzute. Căci doar ceea ce poartă un nume poate fi numit. Însă, schița în creion este susținută de coala albă. Iar coala este alegerea făcută de un gând susținut de o emoție ce instigă la acțiune.

În tăcerea minții scena devine vie, căci energiile încep a se mișca. Coloana de lumina pare a se înalța și mai mult, pe măsură ce se apropie de mine. În stânga ei, forma durdulie îi urmează traiectoria. Fără a o atinge. Fără a interveni. Și totuși, par a se susține reciproc.

Mișcarea propriului corp găsește rezistență în necesitatea de a păstra actiunea nulă. Suspendată în vidul unei emoții ce totul definește, accept apropierea energiilor fără a putea altera desfășurarea predestinata a scenei. Suflul emoțiilor umple holul alb cu podele de lemn de zeci nuanțe mercuriene ce străbat pereții cu viteză. Vibrația sunetului se intensifică în jurul meu, deși tăcerea credeam a nu purta niciun sunet cu ea.

Privesc cum câmpul vizual îmi este absorbit de apropierea energiilor vii. Respirația s-a oprit demult. Nu există nevoia de aer și oxigen căci îmi pare ca am devenit însăși aerul. M-as respira pe mine însămi. Aș deveni însăși suflul ce susține materia făpturii. Iar faptul de a recunoaște asta ma confirmă. Locul din care întrebi deține deja răspunsul căutat. Deci, da. Sunt, întocmai suntem ca oameni, însăși aerul ce îl respirăm. Energie vitală ce susține trupul și materia.

Coloana de Lumină se oprește la o palmă de al meu chip. Înalţ privirea încercând să o cuprind. Doar simt. Cum imensitatea se apleacă deasupra mea. Lumina, ca o cascadă fără început sau sfârșit, se răsfrânge asupra făpturii ce sunt. “Există doar lumina!” Energia din stânga coloanei, durdulie și vie, mă privește de la același nivel cu fruntea ce acum mă gâdilă ușor. ”Există doar iubire!”

Un glas a devenit totul scenei, în timp ce coloana de Lumină se apleca deasupra mea, cuprinzând totul materiei mele.

“Lumina și Blândețea vă este Totul vostru!”

Scena se șterge ușor în spatele pleoapelor închise. Lumina și Iubirea au îmbrățișat sufletul ce susține coloana adevărului simțirii ce port cu mine.

Lumină și blândețe nouă tuturor!

M.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s