Mimăm adevărul printr-o înșiruire nesfârșită de minciuni. Legăm existența noastră cu mii de fire lipsite de adevăr. Astfel am fost învățați a exista. Continuăm fărădelegea unor minciuni pioase ce stau la baza formării propriei creații. Astfel, privim la ceilalți, prin optica alterată a unui adevăr ce știm, în mod cognitiv, că nu poate fi acceptat. Și astfel mințim. Crezând că astfel arătăm milă și bunătate. Ne complacem în a ocupa inferioritatea unei trepte ce aduce a involuție. Mințim din alterarea genetică a atâtor generații. Adevărul ne este străin și rece. Dur. Prea aspru pentru a fi acceptat.

Am devenit păpuși stricate tocmai în lipsa adevărului ce ne definește. Ne ascundem în spatele ochilor străini de noi, înconjurându-ne de oameni ce mint precum trăiesc. Se mint pe ei și noi. Ne hidoșim prin ei și noi. Perpetuăm lipsa adevărului, și mulțumim oricărei minciuni ce ne este servită, deși este o masă rece, lipsită de savoare și artă.

Spunem că alergăm spre adevăr o viață întreagă. În schimb, ne servim de minciună spre a ajunge la el. Mereu la o întindere de mână. Mereu părând că fuge mai departe. Cum ar putea să se lase cuprins adevărul nostru, când drumul ce ne duce spre el ne încătușează ființa?! Materia se încleștează în jurul spiritului, eliminând crezul că noi am cunoaște totul.

Există forțe la care suntem supuși pe care nu le înțelegem. Ne aflăm în centrul unei transformări permanente. Timpul, spațiul și materia se află în mișcare perpetuă. Universul, în toată imensitatea lui, își modifică limitele permanent. Micul nostru univers urmează aceeași transformare, aceeași nestatornicie. Totul este fluid. Gândul, verbul și acțiunea. Spiritul, materia și forța ce menține totul în mișcare.

Bazăm dorința noastră de a găsi Divinitatea și Sfințenia, acel motiv ce ne oferă motivul propriei nașteri, pe aspecte externe ființei noastre. Căci astfel ne-am lăsat învățați.

Căutăm cu ardoare răspunsuri la întrebări existențialiste în tot ce întâlnim în calea aceasta ce pare lungă, calea vieții noastre. Ne minunăm de exemplele vii ale frumuseții divine.

Dar evităm a privi spre noi. Este mai lesne să abandonăm căutarea noastră pe cauze externe. Mai simplu de înțeles și acceptat că noi nu suntem vinovați cu nimic și totul ne este dat, și atât.

Există atâta frumusețe în jurul nostru, de care noi ne pierdem. Căci nu cuprindem a înțelege că acea frumusețe vine din noi, din ale noastre suflete, din acea lumină divină ce ne-a dat  viață. Ne înspăimântăm în fața urâtului din jurul nostru, temem durerea și suferința, fără a ne înțelepți că acel urât tot de noi înșine este făurit.

Adevărul nostru se așterne în fața ochilor, însă nu cuprindem a înțelege că Adevărul se poate cunoaște din interior către exterior. Doar cu ochii sufletului cuprindem realitatea și unicul nostru Adevăr. Doar prin lumina divină ce licărește ușor în ale noastre inimi, devenim ființele iubite de Creator. Acel Creator făurit de noi înșine, pentru noi înșine și pentru lume. Căci întocmai îți sunt gândurile, cuvintele și faptele, astfel îți este Creatorul tău, o proiecție superioară, acel Tu Superior.

M.

Advertisements